Cercul de bioetică este un proiect din cadrul Comitetului Permanent SCORP care se desfăşoară de mai multe ori pe parcursul anului universitar, în scopul abordării şi dezbaterii anumitor teme din sfera bioeticii medicale.
Ideea principală a proiectului este de a oferi un sprijin studenţilor medicinişti în înţelegerea importanţei pe care o au etica şi responsabilitatea medicală.
Scopurile și obiectivele proiectului sunt:
– informarea unui număr cât mai mare de studenţi medicinişti despre Codul Deontologic Medical, ce cuprinde normele de conduită obligatorii în legatură cu exerciţiul drepturilor şi îndatoririlor profesionale ale medicului;
– în cadrul cercului încercăm să punctăm cât mai multe subiecte delicate şi morale, cu care studentul medicinist se va confrunta în viitoarea practică medicală, participând într-o mai mică sau mare masură la formarea conduitei sale medicale;
– organizarea de ediţii sincron cu vizionare de film;
– organizarea dezbaterilor pe baza unor cazuri clinice.