ART. 1. Scopul regulamentului privind acţiunile de voluntariat este structurarea unui demers coerent în vederea recunoașterii perioadei de experienta profesionala precum si a competențelor obținute prin activități de voluntariat și emiterea Certificatului de competențe dobândite prin voluntariat pentru studenţii/absolvenţii Universităţii de Medicina si Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara.
ART. 2. Realizarea acestui regulament s-a impus ca urmare a creşterii cantitative şi calitative a contextelor de educaţie nonformală şi informală, a sporirii impactului lor asupra dezvoltării personale şi profesionale a studenţilor, cu impact direct asupra creşterii angajabilităţii absolvenţilor prin dezvoltarea suplimentară de competenţe compatibile cu piaţa muncii.
ART. 3. Aprobarea şi modificarea regulamentului privind acţiunile de voluntariat se realizează cu aprobarea Consiliului de Administraţie şi a Senatului Universităţii de Medicina si Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara prin vot deschis, cu majoritate simplă.
ART. 4. Recunoaşterea activităţii de voluntariat a studenţilor / absolvenţilor ca perioada de experienta profesionala , identificarea competenţelor obţinute în acest mod devin deosebit de importante pentru inserţia pe piaţa muncii. Legea voluntariatului subliniază în acest sens că „La concursurile organizate pentru ocuparea de posturi, dacă doi sau mai mulţi candidaţi obţin punctaje egale, autorităţile şi instituţiile publice, precum şi cele private pot să acorde punctaj suplimentar persoanelor care prezintă unul sau mai multe certificate nominale de voluntariat prin care se recunoaşte prestarea activităţii de voluntariat, precum şi experienţa dobândite, în condiţiile în care acestea constituie criterii de selecţie”.
ART. 5. Tipuri de activități. Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timișoara organizează programul de voluntariat pentru studenţi “Voluntariat în activitatea de dezvoltare academică”, denumit în continuare, sub acronimul “VADA”.
În baza acestui program se creează cadrul de participare a studenţilor la
- activităţi de cercetare științifică medicală
- activități didactice de tutoriat la lucrări practice/stagii/seminarii din cadrul procesului didactic al Universităţii de Medicina şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara
- activităţi de organizare a manifestărilor ştiinţifice
- activităţi de de perfecţionare profesională.